Te-ai întrebat vreodată dacă scriitorul Ian Fleming a fost inspirat de o persoană reală atunci când a creat celebrul personaj James Bond? Deși Fleming fusese ofițer de informații și era faimos printre prietenii săi pentru faptul că avusese numeroase iubite și pentru că îi plăcea luxul, se pare că altcineva i-a servit drept model pentru spionul James Bond.
Imaginează-ți-i pe Sean Connery, Daniel Craig sau Pierce Brosnan prezentându-se astfel: „Numele meu este Popov. Dusko Popov”. Nu are același efect ca „Numele meu este Bond. James Bond”, însă povestea agentului dublu Dusko Popov este suficient de tumultuoasă pentru a putea fi pusă în legătură cu celebrul agent 007.
Născut într-o familie bogată, Ian Fleming a încercat mai multe meserii înainte de a deveni scriitor. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ian Fleming era asistent special al directorului Serviciului de Informații Navale.
În această calitate, scriitorul a luat parte la mai multe operațiuni de spionaj. Fleming a recunoscut că, pentru a-l construi pe James Bond, s-a bazat pe experiența personală și pe oamenii pe care i-a cunoscut în timpul războiului.
O astfel de cunoștință, care l-a impresionat profund pe Fleming, a fost un bărbat pe care l-a cunoscut în cazinoul din Estoril, Portugalia, în 1941. Acesta era Dusko Popov.
Biografia lui Popov, „În Gura Leului”, scrisă de Larry Loftis, descrie momentul în care Fleming a rămas impresionat de stilul agentului dublu. Totul s-a întâmplat la un joc de baccarat, când Popov a pariat împotriva unui adversar bogat, care fugise din Germania nazistă.
Întâmplarea a avut loc la Cazino Estoril, care în romanul lui Fleming s-a transformat în decorul impresionant al Cazinoului Royale. Ca ofițer de informații, misiunea lui Fleming era să-l însoțească pe Popov în mod discret, ca escortă.
În acea seară, Popov avea la el 40.000 de dolari, care aparțineau guvernului britanic. Popov și-a înfruntat adversarul și a pus cei 40.000 de dolari pe masă, în mod provocator.
Era o sumă cam de zece ori mai mare decât câștigul anual al unui om obișnuit de la începutul anilor ’40. În întregul cazino s-a așternut liniștea, iar adversarul lui Popov s-a intimidat și s-a retras din joc.
Popov s-a infiltrat în serviciul de informații nazist
Trecutul lui Popov explică de ce a câștigat partida. Dusan sau Dusko Popv s-a născut în Serbia într-o familie bogată, lucru care i-a adus multe privilegii. A fost educat în instituții de prestigiu, și-a luat licența în drept și mai târziu și-a fondat propria companie.
Vorbea fluent germana și avea mai multe cunoștințe sus-puse în Germania, care-i disprețuiau în secret pe naziști. La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, știind că cea mai bună cale de a-ți învinge inamicul este să-l studiezi de aproape, Popov, pe atunci ofițer de informații iugoslav, a reușit să se angajeze la serviciul german de informații, Abwehr, ca spion nazist.
Socotindu-l un om de încredere, Abwehr l-a instruit și i-a dat numele de cod „Ivan”. După ce a fost antrenat și i s-a permis să ia parte la misiuni, Popov a plecat la Londra și le-a oferit britanicilor ajutorul său în a înfrânge Axa.
La început, britanicii au fost sceptici. Dar, până la urmă, au decis să-l angajeze pe Popov la oficiul de control al pașapoartelor. La acea vreme, oficiul era plin de agenți MI6 sub acoperire.
Popov s-a dovedit un agent de încredere și a primit numele de cod „Tricycle”. Jocul dublu al lui Popov s-a dovedit important în înfrângerea naziștilor.



