Celebrul brand de laptopuri VAIO vine cu un interesant exerciţiu de inginerie, menit să demonstreze că poţi avea toată conectivitatea unui PC desktop şi în formatul unui laptop de mici dimensiuni, fără să apelezi la dongle-uri incomode sau dock-uri fixe care nu se potrivesc cu imaginea unui birou minimalist şi modern.

VAIO SX12 este la suprafaţă un laptop destul de banal adresat clienţilor business. Portabilul cu greutate de 888 grame şi ecran de 12.5 inch poate fi configurat ucu procesoare quad-core din gama Intel Core i5 sau i7 de generaţie a 8-a. Dar spre deosebire de alte laptopuri din categoria sa, SX12 nu sacrifică opţiunile pentru conectivitate de dragul obţinerii unui design incredibil de subţire. Portabilul vine echipat cu nu mai puţin de trei conectori USB de mărime normală, un conector USB-C folosit şi la alimentarea acumulatorului, ieşiri HDMI şi VGA de mărime normală, cititor pentru card SD, conectori pentru căşti şi microfon extern, port Ethernet. Opţional, VAIO SX12 poate fi achiziţionat şi cu modul LTE pentru acces permanent la servicii de internet mobil.

Versiune şi mai compactă a modelului VAIO SX14 lansat în urmă cu puţin timp, portabilul vine echipat cu tastatură de mărime normală şi touchpad tradiţional, proiectate pentru a folosit cât mai mult din spaţiul disponibil pe carcasa de micii dimensiuni. Chiar şi aşa, VAIO SX12 nu pare un laptop ideal pentru muncă intensivă, rolul de companion pentru deplasări în interes de serviciu fiind mult mai potrivit.

Anunţat deocamdată doar pentru piaţa din Japonia, VAIO SX12 va putea fi comandat la preţuri între 1100 şi 2200 dolari, stabilit pe baza nivelului de echipare ales.